Se poate sa fi inceput de multe ori sa scriu ceva.Adica…cu siguranta am facut asta…mereu am crezut ca daca ma apuc sa scriu undeva ce simt,ce gandesc ma va ajuta destul de mult.Tind sa cred si acum ca asa e.Nu stiu de ce ma ajuta asa mult sa stau in fund in fata calculatorului sa scriu toate astea mai mult decat m-ar ajuta o discutie cu cineva…poate ca fac si acum…aceeasi greseala pe care o fac inca de cand eram mica:nu am curajul sa spun ce simt…prefer sa ma inchid in mine..Pentru ce sa stie toti ceilalti durerea mea?!Cat de mult i-ar putea interesa pe ceilalti ca eu ma simt rau,sau ca eu sunt derutata,ca nu stiu ce sa fac,ca am avut zile in care imi venea sa-mi iau lumea in cap si sa plec….Si poate multi m-ar fi intrebat de ce?!Am tot,nu?Am o familie care ma iubeste,am prieteni care imi sunt alaturi,sunt oarecum bine.Asta se vede din exterior.Dar de ce nu s-a intrebat nimeni daca si in interior imi e tot asa bine.Cat de simplu poate fi pentru un om sa traiasca intr-o lume in care nu-si gaseste locul,intr-o lume in care el e vinovat de tot ce se intampla in jurul lui,intr-o lume in care eu sunt cea care greseste,cea care nu stie ce vrea de la viata,cea care alege mereu exact lucrurile pe care ar trebui sa le refuze.
Eu sunt cea care ii face pe cei din jur sa sufere.Eu sunt cea egoista,cea dispusa sa calce orice si pe oricine in picioare doar sa-si atinga propriile scopuri.Eu sunt cea care isi face vise ce apoi nici macar in somn nu pot fi realizate,cea care isi sacrifica totul pentru prea putina fericire.Oare chiar sunt eu asta?!Poate ca da…sau poate ca prea putini sa fi inteles ca nu…eu sunt altcineva!Eu sunt altceva.Sunt un om care iubeste,care simte,care se bucura d soare.Eu vreau sa tin langa mn orice om imi zambeste…chiar daca nu e cel mai prietenos zambet.Sunt un copil:imi place sa ma joc,imi place sa visez,imi place sa aud povesti.Sunt un adult,inteleg problemele vietii,inteleg ca nu ma mai pot juca,ca nu mai pot visa si acum ca atunci cand eram mica;stiu ca povestile raman doar povesti si ca in realitate nimic de acolo nu va prinde viata!Si brusc..imi dau seama ca nu mai sunt de mult copil,ca nu mai pot avea pe buze acelasi zambet inocent…Chiar nu am facut nimic.Chiar nu mai sunt de vina eu.Gresesc de multe ori ca nu stiu sa-i tin langa mine pe cei care ma iubesc,dar…mereu mi-a placut sa alerg dupa ceva ce inca nu am…
M-am saturat sa mi se spuna ca altii au probleme si mai grave.Dar fiecare isi traieste viata lui si eu am inteles asta.N-o sa raman eu pe loc doar pentru a-i plange greutatea altuia.Nu e dovada de egoism…e dovada ca am realizat ca uneori e bine sa intelegi care e locul tau si ce trebuie sa faci.Fiecare om isi are problemele lui.Si fiecare le stie numai pe ale lui.Si tocmai de-asta o sa ma preocupe numai problemele mele…daca eu nu contez pentru mine,pentru ceilalti inseamna ca nici nu exist.Trebuie sa invat sa ma respect singura ca apoi sa pot fi capabila sa ma fac respectata.Stiu ca fac de cele mai multe ori lucruri care multora nu le pica bine,lucruri care pe multi ii deranjeaza.Si gresesc…dar cine nu o face?!Asta sunt..in masura in care cei din jur vor reusi sa ma accepte asa poate voi invata sa fiu altfel.Totul e sa fii apreciat pentru ceea ce esti,chiar daca nu esti perfect..Nimeni nu e….
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu